Posts Tagged ‘Stelian Anghel’

Gânduri de polişti

noiembrie 23, 2009

Acest blog a fost creat în memoria lui Stelian Anghel, fostul jucător al Politehnicii Timişoara, care azi, 23 noiembrie 2009, a plecat la cele veşnice. Toţi cei care doresc să transmită condoleanţe şi au amintiri plăcute cu simbolul bănăţean, o pot face aici, printr-un comentariu.

Stelian Anghel, 1952-2009. Odihnească-se în pace!

Reclame

Bilă a urcat la cer!

noiembrie 23, 2009

Stelian Anghel, zis “Bilă”, a plecat, tot aşa cum îl ştim, cu jambierele căzute, să reîntregească echipa din cer a Politehnicii Timişoara. Născut în 7 martie 1952 la Braşov, a crescut la “Steagu roşu” şi şi-a desăvârşit cariera la echipa de pe Bega, care l-a adoptat rapid. A sosit la gruparea alb-violetă, după finala Cupei României din 1974, pierdută de Poli în faţa Jiului Petroşani. La acea vreme, antrenorul Jackie Ionescu a întocmit o listă lungă de jucători pentru întărirea lotului. Mendy, unul dintre inimoşii clubului, a plecat sub Tâmpa şi l-a convins pe Stelian Anghel să vină la Timişoara, chiar dacă echipa sa juca în Cupa UEFA.

Locul pe care-l credea atunci doar o staţie în cariera sa, avea să-i devină casă. A jucat peste 250 de meciuri sub culorile clubului, mereu cu numărul şapte pe tricou şi fără apărători la glezne, participând la trei finale de Cupa României şi la meciurile din cupele europene cu Celtic Glasgow, West Ham United, MTK şi Honved Budapesta. A făcut parte cu cinste şi abnegaţie din echipa de aur a anilor ’80: Suciu (Moise) – Nadu (Şunda), Păltinişanu, Şerbănoiu, Vişan – Dumitru, Dembrovschi, Titi Nicolae, Roşca, Manea, ANGHEL, Nedelcu, Cotec, Petrescu, Nucă.

Golul său din 1977 de pe Ghencea e şi acum în amintirea druckerilor polişti. A tras o ghiulea de la peste 30 de metri. În 1980, câştiga, împreună cu echipa sa Cupa României, împotriva Stelei, chiar la Bucureşti. Purta plete şi deseori era comparat cu Ayala. În toamna aceluiasi an, prin plimbarea mingii în jumătatea adversă, a reuşit să-şi ajute echipa la eliminarea celebrei echipe scoţiene. Aproape zece ani a fost nelipsit de pe flancul stâng al liniei de atac.

În 28 martie 1982, înscria primul gol al partidei cu Dinamo Bucureşti, venită cu Salomir pe post de al doisprezecelea jucător alb-roşu. În ciuda arbitrajului, care nu vedea faulturile grosolane ale lui Dinu şi Custov, Poli a câştigat cu 2-0 în faţa a 40.000 de spectatori. În 1984, la 32 de ani, după un deceniu de muncă s-a retras la UMT, după care a plecat în taină la Minerul Bocşa. Nu a mai plecat niciodată din Timişoara, fiica sa Andreea şi fiul Stelică născându-se în acest oraş. Pentru că din “Poli” şi-a făcut o casă, s-a întors la conducerea clubului în anii ’90, fiind adjunctul lui Viorel Boiţ. În perioada aceasta, Poli a eliminat Atletico Madrid, a jucat cu Real Madrid şi Sporting Lisabona. I-a cunoscut pe Mendoza şi pe Jesús Gil, marii conducători ai cluburilor madriliene. A fost un conducător loial clubului de adopţie. După ani de zile puşi în slujba clubului, s-a retras ca simplu spectator.

În această toamnă, trebuia să-şi însoţească prietenii la meciul cu Anderlecht de la Bruxelles, dar boala necruţătoare de la ficat l-a răpus în dimineaţa de 23 noiembrie 2009, chiar în ziua meciului cu Dinamo Bucureşti, de la Timişoara. A plecat lângă iubita sa soţie, reîntregind echipa celestă a Timişoarei. Sufletul său rămâne pe “Dan Păltinişanu”, acolo unde şi-a petrecut mai bine de jumătate din viaţă. Prietenii, dar şi suporterii, îşi vor aminti mereu de gentileţea sa, de spiritul de echipă, de incursiunile sale spectaculoase, creativitatea şi pasele lui de maestru. Timişoara a pierdut un fiu adoptiv care a făcut pentru culorile alb-violete uneori mai mult decât alţi bănăţeni. Acum s-a urcat la cer pentru a ciocni un pahar de vin cu fostul său coleg de echipă, Dan Păltinişanu şi a celebra celest eliminarea lui Celtic Glasgow. Poate şi a-i destăinui lui Costică Rădulescu cum Jesús Gil voia să blătuiască meciul de la Madrid. Bilă a plecat puţin. În urma sa rămân driblingurle sale neiertătoare, sufletul său cald şi pasele de gol care răsună şi acum în memoria pietrelor de pe stadionul timişorean.

Rămâi cu bine, Bilă, în amintirea noastră!

Marius Ghilezan despre Stelian Anghel

noiembrie 23, 2009

“Povestea lui Stelu’ Anghel, braşoveanul care a refuzat buletinul de Timişoara, crezându-se în tranzit la data semnării contractului, e evidentă pentru cei care au prins cheag în Banat. Ayala al nostru, care a renunţat la o echipă ce juca în Cupa UEFA, rămâne un model de adaptare. A purtat cu mândrie şi admiraţie numărul şapte violet. Avea mereu jambierele în glezne. Dribleur de clasă, rău la nărav, iute la mânie, pezevenchi în care numai naivul putea crede, a slujit mitul mai mult decât ar fi făcut-o orice alt băştinaş. A venit în trening şi a plecat la costum. Şi-a făcut din “Poli” o casă, chiar dacă de multe ori mima jocul.” Fragment din cartea „Furia” de Marius Ghilezan

Jackie Ionescu despre Stelian Anghel

noiembrie 23, 2009

“A fost unul dintre cei mai reprezentativi jucători din istoria clubului Poli Timişoara. S-a impus prin valoare, inteligenţă, performanţă, carismă şi spirit de echipă, de multe ori fiind chiar consultantul strategic al antrenorului. Devenit ulterior conducător de club, s-a evidenţiat prin modestie şi pragmatism.” Jackie Ionescu